La steaua
La steaua care-a răsărit,
E-o cale-atât de lungă.
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.
Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre.
Icoana stelei ce-a murit,
Încet pe cer se suie.
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem şi nu e.
Tot astfel, când al nostru dor
Pieri în noapte-adâncă,
Lumina stinsului amor,
Ne urmăreşte încă.
Звезда
У звезды, которая взошла,
Путь такой длинный.
Уже тысячи лет она должна
Свет нам доставлять.
Возможно давно погасла в пути
Вдали голубой,
А луч ее едва теперь
Освещает виденье наше.
Образ звезды, что умерла,
Медленно в небе поднимается.
Была когда не замечали,
Сегодня видим, а ее нет.
Также, когда наша тоска
Гибнет ночью глубокой,
Свет погасшей любви
Нас преследует еще.
(1886, 1 decembrie)
La steaua
La steaua care-a răsărit,
E-o cale-atât de lungă.
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.
Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre.
Icoana stelei ce-a murit,
Încet pe cer se suie.
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem şi nu e.
Tot astfel, când al nostru dor
Pieri în noapte-adâncă,
Lumina stinsului amor,
Ne urmăreşte încă.
Star
The star that has risen
The path is so long.
For thousands of years she must
To deliver light to us.
Perhaps it has long gone out on the way
In the distance blue
And her beam is barely now
Illuminates our vision.
The image of the star that died
Slowly rising in the sky.
There was when they did not notice
Today we see, but she is not.
Also when our longing
Dies in the deep night
Light of extinguished love
We are still haunted.
(1886, 1 decembrie)
